Poliţiştii - din nou pe urmele hoţilor de lemne

În perioada 9-15 martie a.c., poliţiştii argeşeni au acţionat pe raza de competenţă pentru combaterea tăierii, sustragerii şi comercializării ilegale de material lemnos, ocazie cu care au fost depistate 11 persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 46 de ani, care au transportat material lemnos pe drumurile publice cu atelaje sau autoutilitare, fără a avea documente legale. Totodată, în urma verificărilor efectuate împreună cu specialişti din cadrul Gărzii Forestiere Ploieşti, au fost sancţionate două societăţi comerciale cu obiect de activitate "prelucrare şi comercializare de material lemnos", cu sediul pe raza localităţilor Domneşti şi Muşăteşti, pentru nerespectarea prevederilor Legii 171/2010. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 34.000 de lei şi a fost confiscată cantitatea de aproape 50 mc de lemn de diverse esenţe, care a fost predată ocoalelor silvice competente.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
