Conducere nouă la Spitalul Câmpulung!

Spitalul Municipal Câmpulung are, începând cu data de 30 aprilie, un nou manager: Andrei Aron. Acesta este medic stomatolog şi, totodată, managerul unei clinici private de succes. Menţionăm că, printr-un ordin al ministrului Sănătăţii, Nicolae Alexe a fost suspendat din funcţia de manager. Prefectul judeţului Argeş, Emanuel Soare şi directorul Cancelariei Prefectului, musceleanul Lucian Ionescu, s-au deplasat joia trecută la Câmpulung, unde au avut o întâlnire cu noul manager, la predarea ştafetei manageriale de către fostul şef al unităţii spitaliceşti. Andrei Aron a avut o primă discuţie cu cei din conducerea unităţii spitaliceşti, propunându-şi să eficientizeze activitatea spitalului şi să trateze corespunzător pacienţii COVID.
Vă amintim că în Spitalul Municipal Câmpulung nu mai puţin de 16 cadre medicale au fost infectate cu noul coronavirus, motivele schimbării managerului fiind evidente. "După cum ştiţi, în Argeş am stat bine, până la un moment dat, în gestionarea crizei COVID. Problemele au început să apară la Spitalul Municipal Câmpulung şi apoi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, care au avut un fundament strict legat de management. Cadrele medicale au început să se infecteze, chiar dacă nu au lucrat cu pacienţi COVID, pentru că circuitele nu au fost bine realizate, iar unitatea nu a fost bine pregătită, deşi se anunţase că devine spital COVID. Au existat foarte multe probleme de comunicare şi de materialele de protecţie, astfel încât, chiar dacă în documente uneori părea că toată lumea ştie ce are de făcut, în practică nu s-au verificat şi nu s-au respectat procedurile, ceea ce a condus la explozia numărului de cazuri pozitive în Argeş. În urma analizelor şi a anchetelor desfăşurate de către DSP şi Instituţia Prefectului, s-a constatat că majoritatea problemelor au avut o cauză managerială. De aceea s-a impus o schimbare de management. În Argeş am început de sus în jos, cu schimbarea conducerii de la DSP. Spitalele sunt în coordonarea Ministerului Sănătăţii, prin Direcţia de Sănătate Publică, care nu şi-a făcut datoria aşa cum ar trebui, nu a făcut anchetele cum trebuie, nu a verificat implementarea circuitelor speciale, lucru care a condus la explozia cazurilor de infectare a cadrelor medicale - care, la un moment dat, nici nu au fost declarate la nivel naţional", a precizat prefectul.
Seria de schimbări a managementului a continuat la Spitalul Municipal Câmpulung, pentru că trebuiau luate nişte măsuri dure pentru a nu se pune sănătatea publică în pericol. Ministrul Sănătăţii a fost la curent cu toate problemele din spitalele din judeţul Argeş. Joi a fost primit ordinul de demitere a vechiului manager şi ordinul de numire, în perioada stării de urgenţă, a noului manager. "Suntem siguri că mândria Muscelului va fi redată prin această numire. Domnul Andrei Aron este o personalitate foarte cunoscută în zonă, prin rezultatele din zona managementului privat din domeniul medical. Ne bucurăm foarte mult că dumnealui a preluat conducerea acestui spital şi suntem siguri că, într-un timp foarte scurt, vor fi identificate toate cauzele care au produs aceste infectări în rândul cadrelor medicale, vor fi verificate şi reglate toate circuitele care vizează tratarea pacienţilor COVID şi va veni cu o strategie de dezvoltare a spitalului, ca acesta să fie foarte bine pregătit pe toată perioada în care epidemia de coronavirus va continua. De asemenea, noul manager va gândi strategic şi va organiza spitalul ca acesta să facă faţă şi post-pandemiei, pentru ca în nordul judeţului, în Muscel, să aveţi servicii medicale de calitate. Îi doresc mult succes noului manager şi sunt sigur că va avea rezultate foarte bune!", a adăugat prefectul Emanuel Soare. Acesta a vorbit şi despre fostul manager, Nicolae Alexe, şi i-a recomandat să facă un pas în spate şi să se odihnească: "Să-şi ia o perioadă de odihnă, de refacere şi reflecţie a activităţii pe care a desfăşurat-o aici. Nu cred că va acţiona în judecată decizia. Schimbarea de azi face parte dintr-o serie de măsuri dure pe care a trebuit să le luăm pentru a proteja sănătatea cetăţenilor şi pentru a asigura servicii de calitate în spitalele din Argeş. Noii manageri vor veni cu propriile recomandări pentru echipa managerială din cadrul spitalelor. Dar vă promit că ori de câte ori vor apărea sincope, care vor ţine în special de management şi de administrarea spitalelor, vom face toate schimbările necesare pentru ca problemele să se rezolve!", a concluzionat prefectul Emanuel Soare.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
