Debranşările de la utilităţi - interzise temporar!

Printr-o ordonanţă de urgenţă publicată în Monitorul Oficial, furnizorii de utilităţi - curent, gaze, apă, canalizare şi salubritate - nu au voie să debranşeze clienţii pe perioada stării de alertă. Este vorba despre O.U.G. nr. 70/2020, ale cărei prevederi se aplică deja, prin care se stabileşte că, măcar până la jumătatea lunii viitoare, cei care ar fi trebuit să fie debranşaţi de la utilităţi din diverse motive, cum ar fi neplata facturilor ca urmare a suspendării sau pierderii locurilor de muncă, vor continua să beneficieze de aceste servicii, inclusiv rău-platnicii. Dacă starea de alertă va fi prelugită cu încă 30 de zile, atunci debranşările vor fi amânate şi pe perioada prelungirii. Asigurarea neîntreruptă a serviciilor de utilitate publică pe perioada stării de alertă este similară cu măsura luată în acest sens şi cât a fost stare de urgenţă, iar în documentele normative privind insituirea stării de urgenţă, respectiv de alertă, sunt cuprinse prevederi referitoare la asigurarea continuităţii funcţionării serviciilor de utilitate publică. Asta nu înseamnă că beneficiarii sunt scutiţi de datorii, pe care vor trebui să le achite odată cu revenirea situaţiei la normal...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
