Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 29 martie 2024 07:27

Corespondenţă din Afganistan - "Nu ne-am putea îndeplini misiunea aici, în Kandahar, fără contribuţia românească!"

La ora 07.30, termometrul deja indică 29 de grade Celsius. Şi, oficial, vara a început de o zi. Ploaie nu cred că vom vedea prea curând, deşi câte un nor răzleţ mai încearcă din când în când spaţiul aerian al bazei, doar ca să ne arate că avem un cer pentru toţi, indiferent cine îl apără. Câte o mică furtună de nisip se stârneşte aşa, din senin, doar ca să ne umple ochii şi plămânii şi să ne reamintească în cel mai original mod unde suntem. Deja încep să cunosc fiecare perete de beton, fiecare groapă din drumul prăfuit pe care merg de câteva ori pe zi către Elementul Naţional de Sprijin. Aproape că ştiu şi numerele marcate pe buncăre.

Această infrastructură, de o uniformitate arhitecturală cum greu îşi poate imagina cineva din afară, ajunge, după o vreme, să ascundă din ce în ce mai puţine mistere celor care o locuiesc. Precum anumiţi gemeni pe care îţi este aproape imposibil să-i deosebeşti la prima întâlnire, după care te întrebi cum de s-a întâmplat asta, pentru că sunt totuşi atât de diferiţi. Şi toată această aşezare, pe care la un moment dat nu o mai suporţi, cu praful, mirosurile de dezinfectanţi, de mâncare, de condimente orientale, de motorină arsă de generatoare, de praf amestecat cu tot soiuri de parfumuri purtate de vânt din containerele cu maşini de spălat şi de uscat rufe, cu toate acestea şi multe altele formează un întreg de care ţi-e dor mai apoi, care ajunge la un moment dat să facă parte din tine, care te recheamă cu o voce aparte, convingătoare, din nou în misiune...

Încă de la începutul misiunii, probabil din simplă curiozitate, amplificată de căutările jurnalistului, am fost preocupat să aflu mai mult despre această bază militară. Mi s-a părut interesant să hrăneşti în mijlocul deşertului câteva mii de oameni, să le asiguri apă caldă, electricitate, aer condiţionat, mentenanţă pentru toate instalaţiile şi maşinile cu care lucrează. De altfel, la orice oră din zi şi din noapte circulă echipe îmbrăcate în salopete care se ocupă de problemele enumerate mai sus. Cisterne cu combustibil, autospeciale, buldozere, oameni din toată lumea specializaţi în diferite servicii, unii dintre ei chiar foşti militari. Aşa aveam să-l cunoaştem pe managerul bazei, Ted Lopez, fost militar de carieră. După un interviu pentru un film dedicat detaşamentului românesc de Poliţie Militară, în care Ted Lopez (la Domnia Sa voi reveni într-un articol viitor) a avut doar cuvinte de laudă la adresa militarilor români, văzându-ne interesaţi de modul impecabil în care funcţionează baza KAF, ne-a organizat o întâlnire cu comandantul bazei, către biroul căruia avea să ne conducă el însuşi, chiar a doua zi. Aşadar, iată-ne la sursa cea mai autorizată, comandantul bazei aeriene Kandahar şi al TAAC-S, (Train Advise Assist Command South - Comandamentul de instruire, consiliere şi asistenţă Sud), colonelul Trevor Bredenkamp, aflat la finalul mandatului de comandant aici.

"Prima mea misiune a fost în anul 2003, în Irak, şi lucrurile erau mult mai austere", spune ofiţerul care a crescut într-o familie de militari, tatăl său activând în cadrul Forţelor Aeriene ale SUA timp de 30 de ani. "În calitate de comandant al TAAC-S, principala responsabilitate este să îmi conduc echipa astfel încât să asigurăm consilierea şi asistenţa Corpului 205 al Armatei Naţionale Afgane şi sediilor centrale ale poliţiei din 4 provincii: Kandahar, Daykundi, Uruzgan şi Zabul. Provincii care, de altfel, sunt foarte cunoscute forţelor româneşti care au executat misiuni în aceste locuri încă din anul 2002. Kandahar este un mediu arid, este deşert, aşa că vara este extrem de cald, deşi nici iarna nu este prea frig. Suntem însă norocoşi că avem o bază mare, că există mult spaţiu şi nu trebuie să stăm îngrămădiţi. Ne lipseşte însă confortul de acasă. Dar, când eşti în misiune pentru mai mult timp ajungi să îţi construieşti aici o familie. De regulă, primele luni şi ultimele săptămâni trec mai greu, dar partea din mijloc pare să treacă foarte repede".

Comandantul are o experienţă militară îndelungată, este de 28 de ani în armata SUA şi a participat la misiuni internaţionale în Coreea, de două ori în Irak, iar în Afganistan este pentru a treia oară. Aşadar, nu este deloc surprins atunci când îl întrebăm despre militarii români, prezenţi aici încă din 2002. "A fost interesant când ministrul Apărării Naţionale al României a venit să ne viziteze anul trecut, în luna noiembrie. A fost unul dintre primii comandanţi de batalion aici, în Kandahar, şi a acţionat împreună cu Brigada a 3-a din Divizia 82 a Forţelor Aeriene, sub comanda colonelului Jim Huggins, cu care, de asemenea, am lucrat şi foarte mult. Acest lucru îţi arată cât de mică este lumea, deoarece pe mulţi dintre oamenii cu care ministrul Apărării a fost în misiune am ajuns să îi cunosc de-a lungul anilor. Prieteni sau oameni care m-au inspirat, care mi-au fost mentori, au luptat alături de structurile româneşti în Zabul şi în Kandahar mai mult de 18 ani. În această misiune am colaborat cu două contingente româneşti diferite, ceea ce a fost minunat. Nu ne-am putea îndeplini misiunea aici, în Kandahar, fără contribuţia românească!"

În ultima perioadă, lumea întreagă a fost cuprinsă de un val de panică generat de pandemia COVID-19. Un flux informaţional fără precedent a inundat spaţiul public, dezinformarea a găsit terenul propice, miturile s-au împletit cu realitatea şi toate celelalte subiecte s-au dat la o parte cedând locul pe scena agendei publice noii pandemii şi efectelor dintre cele mai diverse produse de aceasta. Măsuri necesare de prevenţie, de igienă, distanţare socială şi portul măştii de protecţie respiratorie s-au aplicat în toată lumea, prin urmare într-o bază militară de calibrul celei de aici nu putea face excepţie. Disciplina specifică mediului militar, profesionalismul celor implicaţi şi cooperarea întregului personal al bazei au condus, până în prezent, la un real succes în această luptă cu un inamic care, deşi microscopic, avea să se dovedească extrem de perfid. Pentru comanda bazei a fost o perioadă dificilă, cu totul diferită: "Aş spune că virusul SARS-CoV-2 a fost cea mai mare provocare", completează colonelul Bredenkamp. "În timp ce în multe locuri din lume, oamenii au posibilitatea să lucreze de acasă, când eşti în misiune într-un mediu precum Afganistan, unde un număr foarte mare de oameni mănâncă zilnic la aceleaşi săli de mese, lucrurile nu sunt foarte simple. Am fost nevoiţi să implementăm măsuri stricte cu privire la distanţarea socială, la igienă, la spălarea mâinilor... Am avut un mare noroc cu partenerii noştri români, care au ajutat la implementarea câtorva dintre aceste standarde, ceea ce este grozav. Trebuie să găsim echilibrul perfect între a ne proteja de virus, a ne îndeplini misiunile zilnice şi asigurarea unei calităţi bune a vieţii pentru oamenii care trăiesc aici. Aşadar, ne concentrăm atenţia în luarea celor mai bune decizii astfel încât virusul să nu pătrundă în baza KAF, insistăm pe măsurile de prevenire a îmbolnăvirii personalului şi pe înzestrarea structurilor medicale cu toate materialele necesare, pentru a-i proteja pe toţi cei din bază".

Suntem, în spatele camerei de filmat, doi militari români. Mă însoţeşte locotenentul Alexandra Nebunu, ofiţer de stat major la logistică, dar şi ofiţerul de legătură al Elementului Naţional de Sprijin, care duce discuţia, în final, către specialitatea ei, logistica, şi importanţa acesteia în conflictele de secol XXI. Un subiect la care colonelul Bredenkamp răspunde, iniţial, cu umor, printr-un proverb: "Amatorii studiază tactica, profesioniştii logistica". "Sincer, aceasta este una dintre preocupările noastre pentru armata afgană: modul în care ei (forţele de securitate afgane - n.a.) îşi îmbunătăţesc logistica, deoarece tot ceea ce facem aici necesită mentenanţă, combustibil, aprovizionare, resurse, asigurare medicală etc. Aşadar, fără o logistică robustă şi fără sprijinul naţiunilor noastre, nu ar fi posibil să ne îndeplinim misiunile. Ne aflăm într-o bază militară, în mijlocul deşertului, în mijlocul Afganistanului, şi cu toate acestea avem resursele necesare pentru îndeplinirea misiunilor, pentru a asigura cele necesare militarilor noştri. Aşadar, logistica are o importanţă critică".
La plecare simţim aceeaşi bucurie ca de fiecare dată atunci când militari ai altor armate, din diferite structuri, de la diferite niveluri ierarhice, spun lucruri frumoase despre noi, despre camarazii noştri care, de-a lungul anilor, cu eforturi, cu sacrificii, cu muncă şi mult curaj s-au dovedit egalii aliaţilor, alături de care execută misiuni în diferite colţuri ale lumii.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.