Tichete de masă pentru bătrâni şi persoane fără adăpost

Ministerul Fondurilor Europene a pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care instituie o schemă naţională de sprijin pentru persoanele vârstnice şi pentru persoanele fără adăpost, prin acordarea de tichete electronice pentru mese calde. Practic, persoanele în vârstă de peste 75 ani cu venituri reduse şi cele fără adăpost vor primi, prin intermediul autorităţilor locale, carduri, alimentate periodic, cu care vor putea servi masa în unităţi de alimentaţie publică. Proiectul prevede acordarea de mese calde la nivelul fiecărui judeţ prin stabilirea unui grup-ţintă format din două categorii, şi anume: persoanele care au venituri la nivelul pensiei minime sociale, în vârstă de 75 de ani împliniţi sau peste această vârstă, precum şi persoane/familii fără adăpost (inclusiv persoanele/familiile care au fost evacuate şi familiile cu copii care nu au domiciliu stabil, mai ales cele monoparentale). Valoarea nominală a unui tichet electronic pentru masă caldă pentru destinatarii finali va fi de 180 lei/lunar. Practic, vârstnicii şi persoanele fără adăpost vor primi câte un card, care va fi alimentat lunar cu cei 180 lei. Tichetele electronice pentru mese calde emise nu vor permite efectuarea de operaţiuni de retragere de numerar sau de preschimbare în numerar, ele putând fi folosite în unităţile alimentare care vor încheia contracte de prestări servicii cu societăţile de profil emitente ale acestor tichete electronice. Prefectul şi autorităţile administraţiei publice locale vor avea obligaţia de a identifica destinatarii finali.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
