Corespondenţă din Afganistan - Ai noştri repară orice!
De la primele ore, la Elementul Naţional de Sprijin, în faţa atelierului mentenanţă, maşinile tactice îşi aşteaptă rândul pentru revizie. Din cauza prafului în exces, a temperaturilor extreme, a drumurilor cu denivelări, precum şi a misiunilor pe care le îndeplinesc, chiar şi aceste maşini, care par imposibil de distrus, aşa, la o primă vedere, trebuie întreţinute atent. Iar colegii noştri sunt pasionaţi de ceea ce fac. Nu de puţine ori i-au uimit pe americani prin uşurinţa cu care găsesc soluţii simple la probleme complexe, cu priceperea şi inspiraţia de care dau dovadă în situaţii grele. Ai noştri, cum s-ar spune, repară orice!
Prima impresie, pe platou, este că un uscător de păr uriaş suflă peste tot pământul. Simţi brusc un fel de frison, atunci când ieşi din clădire, în mijlocul zilei. Plămânii par să ia şi ei foc, nările se usucă. Doar pe latura de nord a bazei localnicii muncesc, în hainele lor lungi, de culoarea nisipului galben, împietriţi într-o lume, parcă aceeaşi dintotdeauna. Uneori ne fac cu mâna, alteori semne obscene.
Un vânticel abia simţit plimbă straturile fierbinţi de aer, le rostogoleşte, adormind orice vietate, până şi insectele care până acum erau peste tot. Le mai vezi doar seara. Atunci ies şi un fel de şopârle foarte mici ori broaşte camuflate atât de bine că tresari atunci când îţi sar la câţiva centimetri de picior, de ai impresia că şi s-a desprins o parte din bocanc.
Descopăr, după doar câteva minute de filmare, că aparatul ştie să afişeze o avertizare de temperatură înaltă, un termometru ciudat care tot pâlpâie, despre a cărui existenţă nu aveam nicio idee. Mă gândesc că se poate opri în orice moment. Şi chiar dacă se întâmplă acest lucru, aici, în teatrul de operaţii timpul are cumva altă valoare. Cum glumea un civil american, spunând, referitor la data şi ora următoarei întâlniri: "Aici mă găsiţi până în septembrie, nu prea am unde mă duce, vă aştept oricând". Acest sentiment de prizonierat, de rutină până la cele mai mici amănunte, sporit de măsurile luate împotriva pandemiei, urmăreşte pe fiecare, aşa că e mai bine să nu te gândeşti. Sau să-ţi spui când te trezeşti, precum specialistul care a venit dimineaţă să verifice senzorul de incendiu, "o altă zi în paradis".
Ignor, aşadar, termometrul de pe afişaj şi filmez cum se scurge un fir de apă maronie dintr-un grilaj al unei maşini de luptă. Maistrul militar clasa a II-a Valentin Codrea curăţă filtrele, strânge şuruburile conductelor de aer condiţionat, trage de fiecare componentă în parte, o verifică, apoi scoate filtrul de aer şi-l suflă la compresor. O mică tornadă se formează în spatele atelierului. Filtrul, cât o găleată de zece litri, revine la culoarea din fabrică. Codrea îl montează la loc. "Sunt tot maşini", îmi spune. "Principiile sunt aceleaşi, ca la orice altă maşină. Doar că aici sunt mai expuse". Cât despre temperatură, Valentin Codrea spune că nu-l deranjează prea tare, s-a obişnuit. Ştia unde vine, cunoştea condiţiile de lucru.
În atelier, concentrat asupra unui multimetru digital, caporalul Cristian Iancu măsoară tensiunea la bornele unui far. "Se pare că e blocul de lumini", spune Iancu şi îl roagă din nou pe şofer să aprindă şi să stingă succesiv farurile. Înlocuieşte ce trebuie înlocuit, măsoară din nou, după care montează sistemul de iluminare. Şuruburile scârţâie, uscate şi ele, iar sunetul este cel al unei crete pe o tablă de sticlă, cum era pe vremuri. Apoi, caporalul deschide capota şi verifică uleiul din motor, din cutia de viteze, lichidul de răcire. "Totul este în regulă. Nu-i un mediu foarte prietenos pentru maşini, adică nu e chiar lumea lor, dar încercăm să le menţinem într-o stare foarte bună. Depindem de ele, tot timpul, ziua, noaptea. Şi pot spune că rezistă foarte bine. Cu toate operaţiunile făcute la termen, maşinile nu întâmpină probleme".
La câţiva paşi mai încolo, maistrul militar clasa a II-a Edi-Marian Miriţă lucrează la o maşină tactică care se află pe rampă. Maistrul militar trage de o sfoară cu toată forţa şi motorul fixat pe un suport, lângă o butelie de apă, porneşte cu un zgomot strident, pe frecvenţă înaltă. Este o pompă specială, pentru spălat diferite componente ale maşinilor. Presiunea apei adună nisipul strâns în radiatoare şi îl varsă într-un mic pârâiaş care seacă aproape instantaneu. Îmi explică pe îndelete operaţiunea, ce trebuie făcut unei astfel de maşini, astfel încât cei care le operează să se simtă în siguranţă pe timpul misiunilor.
Plutonierul-adjutant Eduard-Victor Profir, şeful atelierului mentenanţă, supraveghează activităţile. "Personalul atelierului mentenanţă se ocupă, în special, cu întreţinerea maşinilor tactice", îmi spune. "Principalele cauze pentru care maşinile ajung aici sunt problemele apărute la instalaţia de aer condiţionat, la conductele acestei instalaţii, mai exact, care, din cauza vibraţiilor, se slăbesc şi pierd freonul din instalaţie. Indiferent cât de modernă ar fi tehnica, maşinile tot se strică. Aici condiţiile sunt mai dure, drumurile nu sunt foarte bune, este foarte mult praf, aşa că apar şi defecţiunile. Oamenii sunt însă foarte bine pregătiţi, avem specialişti care au mai fost în misiuni, care au mai lucrat cu astfel de autovehicule, prin urmare nu este ceva străin. Cât priveşte relaţia cu americanii, aceştia ne ajută foarte mult, mai ales în problemele complexe, cum ar fi cele de diagnoză. Ne furnizează piese pentru aceste maşini, discutăm despre defectele apărute. Fără ei nu am fi putut să ne facem treaba atât de bine".
Americanii despre care vorbeşte adjutantul Profir sunt chiar acolo, în atelier, la momentul când iau interviurile. Nu este prima dată când îi zăresc. Le face plăcere să lucreze cu românii, chiar să socializeze, să spună glume, uneori să bea cafeaua împreună. Doug Winchester, specialist în diagnoza armamentului, colaborează cu militarii noştri de aproape şase luni şi spune că românii formează una dintre cele mai unite, muncitoare şi loiale echipe pe care a văzut-o vreodată. "Una dintre cele mai frumoase experienţe cu această echipă, pentru care aş vrea să le mulţumesc tuturor, este că m-am simţit cu adevărat acceptat, alături de prietenii mei Rudi şi Chris. Pentru mine este prima dată când lucrez cu români şi pot spune că este o experienţă grozavă".
Îl întreb cum i se par colegii noştri şi pe Chris Morris, specialist în diagnoza tehnicii auto. Se ridică de la masă foarte bine dispus şi începe în acelaşi ton pozitiv: "Românii sunt foarte simpatici. Am petrecut momente frumoase împreună, reparând maşini, discutând... M-au învăţat o grămadă de lucruri, i-am învăţat şi noi pe ei. Mâncarea voastră este grozavă, am fost invitat de câteva ori să mâncăm împreună. Este cu adevărat o binecuvântare. Ne respectăm şi ne ajutăm reciproc. Pot spune şi câteva cuvinte în română, câteva expresii uzuale, folosite zilnic, precum <<Bună dimineaţa!>>, <<Bună seara!>>, <<Ce faci?>>, <<Mulţumesc!>>".
Pe Rudiger Strebeck, specialistul în controlul calităţii, îl ştiam dintr-un reportaj video al maiorului Bogdan Oproiu. În acel film, care era despre o masă tradiţională românească în Kandahar, anul trecut, Rudiger părea foarte încântat. Tocmai mâncase mici şi o iahnie de fasole. Îi spun că l-am văzut la televizor şi începem conversaţia. "Suntem aici şi ne susţinem partenerii în orice fel de problemă. De la instructaj pe anumite probleme tehnice, diagnoză, mentenanţă. Oamenii sunt minunaţi! Este al patrulea detaşament românesc cu care lucrez şi pot spune că sunt grozavi. Învăţăm unii de la alţii o mulţime de lucruri, de la proceduri de acţiune, până la cuvinte din limba fiecăruia sau obiceiuri. Cel mai mult iubesc camaraderia cu aceşti oameni. Sunt foarte prietenoşi. Şi am ajuns să împărţim aproape totul, ceaiul, cafeaua, prânzul, dar şi poveştile personale, de viaţă".
De fapt, opinii ca acestea am mai auzit aici, în Afganistan. Este un lucru bun atunci când militari ai altor armate vin în tabăra noastră, se simt ca între prieteni, se bucură de respect şi răspund, la rândul lor, cu aceeaşi măsură. În scurt timp, atelierul rămâne gol. Maşinile tactice pleacă, una câte una. Vor reveni peste 11 zile la o nouă revizie. Până atunci însă, activităţile continuă!
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
