Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 5 octombrie 2026 01:36

Cum facem dovada că avem asigurare RCA valabilă?

Începând din această săptămână, şoferii vor putea dovedi că au asigurare RCA valabilă, în cazul unui control în trafic al Poliţiei, prin oricare din următoarele trei modalităţi: poliţa de asigurare RCA şi contractul RCA emise de către asigurătorul RCA, pentru perioada de valabilitate înscrisă, prezentate pe suport hârtie sau în format electronic; dovada asigurării de răspundere civilă a vehiculelor, eliberată de asigurătorii RCA din alte state, cu valabilitate pe teritoriul României şi numai pentru perioada menţionată în aceasta, sau poliţa de asigurare de frontieră pentru vehiculele înmatriculate/înregistrate în afara Spaţiului Economic European şi a Confederaţiei Elveţiene, prezentată pe suport de hârtie sau în format electronic; informaţia rezultată din interogarea bazei de date cu asigurările obligatorii de răspundere civilă auto încheiate pe teritoriul României, prin care se certifică existenţa unui contract RCA valabil la data interogării. Aceste modificări legislative au fost publicate luni, 7 septembrie, în Monitorul Oficial şi intră în vigoare în aceste zile. Reamintim că Autoritatea de Supraveghere Financiară a adus modificări, în data de 26 august 2020, normei 20/2017 în privinţa modalităţilor care atestă încheierea asigurării RCA în cazul controalelor efectuate în trafic de către Poliţie, iar luni, 7 septembrie acestea au fost publicate în Monitorul Oficial.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It