Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 3 octombrie 2026 19:24

Bogdan Ivan: "Statul trebuie să plătească testele COVID, chiar dacă sunt efectuate la privat"

Un nou record al numărului de persoane infectate cu noul coronavirus a fost atins luni, în România, peste 6.500 de cazuri. În acest context, consilierul judeţean PRO România, Bogdan Ivan, susţine că sunt necesare noi măsuri pentru a ţine epidemia sub control, precum decontarea testelor efectuate la clinicile private. "Ieri am avut peste 6.500 de noi cazuri. Să presupunem că fiecare persoană confirmată a avut contact cu alte trei persoane, în medie. Vorbim despre aproximativ 20.000 de oameni. Sunt sigur că mulţi dintre aceştia nu îşi permit să plătească între 400 şi 600 de lei pentru un test la o clinică privată, iar la spitalele de stat nu sunt testaţi decât cei cu simptome medii şi severe. De aceea, deputaţii PRO România au depus un proiect de lege care prevede decontarea de către stat a testelor efectuate în clinicile private. Situaţia infectărilor a atins cote alarmante şi autorităţile trebuie să intervină urgent pentru a ţine epidemia sub control. Este evident că nu mai merge cu mesaje de tipul <<spălaţi-vă pe mâini>> sau <<staţi acasă>>, avem nevoie de măsuri serioase. Haideţi să ne uităm la statele care au reuşit să stopeze acest fenomen. Unul dintre lucrurile pe care îl au în comun este testarea masivă a populaţiei, alături de anchetele epidemiologice riguroase. Depistarea contacţilor celor infectaţi şi testarea lor joacă un rol cheie în limitarea răspândirii virusului. Pe lângă decontarea testelor din privat, este necesar să fie crescută capacitatea de testare în unităţile de stat. În acelaşi timp, sunt necesare investiţii serioase în infrastructura spitalicească, atât COVID, cât şi non-Covid, dar şi achiziţia de medicamente pentru tratarea formelor medii şi grave ale celor infectaţi cu noul coronavirus.
Persoanele nevoiaşe trebuie să primească măşti din partea autorităţilor. E o promisiune pe care Guvernul a făcut-o încă din luna mai, dar care nici acum nu se întâmplă. Dacă în urmă cu câteva decenii România producea de la tractoare la armament, acum vedem că nu suntem capabili să producem nici măcar câteva milioane de măşti pentru a ajuta populaţia să se protejeze. Mă întreb oare dacă nu s-a putut sau nu s-a vrut şi s-a preferat achiziţia acestora la suprapreţ şi de o calitate îndoielnică", a spus Bogdan Ivan.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It