Transportatorii din Argeş, sancţionaţi aspru de ITM

În perioada 26-30 octombrie s-a desfăşurat Campania naţională în domeniul relaţiilor de muncă la transportatorii rutieri de mărfuri şi de călători - atât la cei care sunt înmatriculaţi pe teritoriul României cu privire la respectarea prevederilor legale de încheiere şi executare a contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă şi de odihnă, cât şi asupra conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în Uniunea Europeană, Spaţiului Economic European sau pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene - în ceea ce priveşte obligativitatea comunicării salariaţilor detaşaţi pe teritoriul ţării noastre care au raporturi de muncă în condiţiile stabilite de prevederile legale. Cu această ocazie, lucrătorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş cu atribuţii de control în domeniul relaţiilor de muncă, împreună cu inspectorii din cadrul ISCTR Argeş, au verificat un număr de 43 de angajatori care desfăşoară activitate în domeniile: transporturi rutiere de mărfuri, transporturi urbane, suburbane şi metropolitane de călători. ITM Argeş a aplicat 16 sancţiuni pentru următoarele deficienţe: neevidenţierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat; neacordare repaus săptămânal; neacordare spor de noapte; nerespectarea dispoziţiilor legale privind munca suplimentară. Valoarea amenzilor aplicate este de 21.000 lei. Au fost dispuse 33 de măsuri obligatorii cu privire la intrarea în legalitate, au transmis reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
