Toate modelele Dacia vor avea şi versiuni hibrid

Este afirmaţia directorului de marketing pentru Dacia în cadrul Grupului Renault, Mihai Bordeanu. "La asta ne gândim foarte serios, este luată în calcul pentru viitorul gamei şi al altor modele. Toate modelele noi lansate începând cu 2022 vor fi electrificate. Atenţie, spun electrificate, nu electrice, deci vor avea şi această opţiune. Deocamdată, pentru lansarea generaţiei a treia de Sandero, costurile sunt încă destul de ridicate şi atunci am preferat să lansăm gama de motoare pe care aţi văzut-o, dar, cu siguranţă, hibridul e parte din planurile de viitor", a spus Mihai Bordeanu. În acest context dificil, fără precedent, în care provocările mobilităţii viitoare ne îndeamnă către un consum mai responsabil, clienţii devin din ce în ce mai pragmatici şi mai atenţi atunci când vine vorba de achiziţiile viitoare. "Ne pregătim să lansăm cea de-a treia generaţie (de Logan, Sandero, Sandero Stepway), trei noi vehicule care se impun prin aspectul modern, prin echipamentele şi tehnologiile moderne care se regăsesc la bord. Cea de-a treia generaţie de vehicule va fi produsă în cele trei situri tradiţionale. La Piteşti vor fi produse noul Logan şi noul Stepway, la Uzina Tanger din Maroc vor fi produse noul Stepway şi noul Sandero, iar la uzina de la Casablanca vor fi asamblate toate cele trei modele", a declarat Daniela Copaciu, brand manager Dacia în România.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
