Percheziţii în Argeş, la manelistul Dani Mocanu

Poliţiştii au descins astăzi la locuinţa manelistului Dani Mocanu, în al cărui videoclip a apărut un leu rănit, precum şi la alte două adrese din Argeş şi Ilfov, în cadrul unui dosar penal privind protecţia animalelor. Potrivit unor surse judiciare, se fac cercetări privind infracţiunile de cruzime şi rele tratamente aplicate animalelor şi sunt vizate domiciliile lui Dani Mocanu, ale realizatorului videoclipului, cât şi un studio de filmări din judeţul Ilfov. De altfel, informaţia a fost confirmată şi de manelist pe o reţea de socializare. "Bună dimineaţa tuturor! Mascaţii au venit în căutarea leului...şi da, chiar m-au găsit acasă. Din păcate, în România, un videoclip e mai grav decât acest virus mortal care a făcut înconjurul planetei. Noi respectăm legile şi ne supunem, dar unde e leul???", a scris Dani Mocanu. IPJ Argeş a informat duminică seara, că oamenii legii s-au sesizat din oficiu şi efectuează cercetări privind rele tratamente şi cruzimi împotriva animalelor, după ce în spaţiul public a apărut un videoclip cu un animal exotic. "În cauză a fost întocmit dosar penal, conform Legii 205 din 2004, privind protecţia animalelor, în care se desfăşoară cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti. Verificările efectuate de poliţişti până în prezent au ca scop stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele s-au petrecut, respectiv identificarea şi audierea tuturor persoanelor implicate, precum şi verificarea asigurării condiţiilor de asistenţă medicală, îngrijire şi adăpost pentru animalul din filmare", au precizat reprezentanţii IPJ Argeş. Mai multe persoane au sesizat Poliţia în acest caz. De cealaltă parte, manelistul spune că leul a fost tratat "ca un bebeluş", iar rănile fac parte din regie şi reprezintă, de fapt, un "machiaj profesional".

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It