Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 4 octombrie 2026 16:49

Mii de bugetari ar putea ramâne şomeri

Premierul Florin Cîţu a cerut companiilor de stat care sunt pe pierdere să vină cu un plan clar de restructurare, iar asta înseamnă concedieri masive. În pericol sunt angajaţi de la CFR, TAROM, dar şi din multe ministere. În planul pentru bugetul anului 2021, premierul Florin Cîţu i-a anunţat deja pe şefii companiilor de stat care au pierderi că vor trebui să reducă din personal. Dacă la începutul anului 2020, şefii trecuseră în bugetul pentru venituri şi investiţii 13.100 de angajaţi, la finalul anului 2020, mai erau trecuţi doar 11.800 dintre aceştia. Cu alte cuvinte, CFR Călători a început restructurările încă de anul trecut, iar concedierile continuă şi în perioada următoare. CFR Marfă a avut, în 2020, pierderi de 150 milioane de lei şi venituri nerealizate de 300 milioane lei, din cauza faptului că ANAF a blocat vânzarea a 9.800 de vagoane. Compania are aproximativ 4.000 de angajaţi. Pe de altă parte, Tarom a avut, anul trecut, pierderi de 454 milioane lei, iar din totalul de 1.500 de angajaţi, 500 vor fi concediaţi. De asemenea, sunt foarte multe primării din ţară, dar şi consilii judeţene, care au anunţat deja că vor concedia mai mulţi angajaţi, tocmai pentru a reduce costurile în perioada următoare.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It