Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 5 octombrie 2026 15:54

Copil înecat cu o bomboană, salvat cu ajutorul dispecerului de la ISU Argeş

Miercuri, în comuna Bughea de Jos, un copil în vârstă de doi ani a fost salvat, la indicaţiile dispecerului ISU, după ce micuţul s-a înecat cu o bomboană. "Mai exact, un apel la numărul unic de urgenţă 112 a fost preluat de dispecerul nostru, plutonier major Adrian Burcea. Apelantul anunţa că un copil de numai doi anişori s-a înecat cu o bomboană, nu mai are nicio reacţie şi are nevoie urgentă de ajutor. Evenimentul a avut loc în localitatea Bughea de Jos şi cele mai importante lucruri sunt că apelul a fost făcut rapid, iar apelantul, alături de încă o persoană au reuşit să pună în practică indicaţiile lui Adrian. Dispecer: <<Încercaţi să-l puneţi cu faţa în jos. Puneţi-l pe antebraţ, pe mână, da? Bateţi-l pe spate!>>. Instrucţiuni care au salvat copilul, reuşind să-l ajute să elimine bomboana care îi bloca respiraţia. Adrian nu este de foarte mult timp în dispeceratul ISU Argeş, însă pregătirea pe care o are îl face un bun salvator din orice postură s-ar afla. Atât el, cât şi ceilalţi colegi din ţară sunt primii care intervin în situaţii de urgenţă, dând informaţii extrem utile apelantului. Suntem siguri că nu este prima viaţă salvată a lui Adrian, dar această situaţie a ajuns la urechile noastre. De asemenea, este un bun prilej pentru a vă atrage atenţia asupra modului de comportare în situaţii de urgenţă, informaţii care vă sunt mai aproape de cât consideraţi. Tot ce trebuie să faceţi este să descărcaţi aplicaţia DSU, accesaşi rubrica <<MAI MULTE>> şi mai departe <<Învaţă>>. Totodată, aici veţi găsi şi jocuri educative pentru copii. Nu uita să te informezi, învaţă şi pune în practică la nevoie!", a transmis ISU Argeş.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

 

 

Pin It