Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 28 noiembrie 2021 16:51

APIA: Campanie de plată în avans pentru fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că, începând cu data de 18 octombrie, va demara campania de plată în avans pentru fermierii care au depus cereri unice de plată în acest an. Deoarece 16 octombrie coincide cu o zi nelucrătoare, autorizarea plăților în avans va demara în 18 octombrie. Până la 15 octombrie vor fi finalizate controalele în teren, astfel încât APIA să poată efectua plata în avans pentru toţi fermierii eligibili la plată.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură îşi propune în perioada de acordare a avansului, 18 octombrie 2021 – 30 noiembrie 2021, să finanţeze fermierii cu o sumă de peste 1 miliard de euro, atât pentru schemele finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă, cât şi pentru măsurile finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Precizăm că plăţile pentru schemele finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2021 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Plăţile pentru schemele finanțate din FEADR se fac tot în lei, la cursul de schimb valutar de 4,8683 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2020 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/03.

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.