Peste 61.000 de pensionari au ieșit din sistem în ultimul an

Țara noastră înregistrează o scădere record a numărului de pensionari. În decurs de un an, începând din iunie 2020, mai bine de 61 de mii de persoane au ieșit din sistem, aceasta fiind cea mai mare scădere înregistrată din 2013 și până în prezent.
Tendința în ceea ce privește numărul pensionarilor din România este una de scădere. Datele Ministerului Muncii arată că, la sfârșitul lunii iunie, la noi în țară mai puțin de 4.900.000 de români erau pensionari, în scădere cu peste 61.000 de persoane față de iunie 2020. Comparativ cu 2019, același interval, numărul este de două ori și jumătate mai mare.
Aceleași date mai arată că, în primele 9 luni ale anului, România a pierdut aproape 39 de mii de pensionari. Cea mai mare scădere a fost înregistrată în perioada iulie-august. În doar o lună, în sistemul de pensie s-a înregistrat o scădere de 8.300 de persoane.
Din numărul total de pensionari de la noi din țară mai bine de 95% erau pensionari de asigurări sociale de stat, restul fiind persionari agricoli. Cei mai mulți pensionari în România sunt bărbați, iar 2 din 10 au ieșit anticipat. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, pensia medie în România este în valoare de 1.500 de lei, în creștere cu mai bine de 20 de procente față de acum 2 ani.
