Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 30 septembrie 2026 16:21

Numeroase amenzi pe drumurile argeșene

Zilele trecute, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei de la structurile rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către șoferi a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate la regimul circulației pe drumurile publice, au fost aplicate aproape 150 de amenzi în valoare totală de aproximativ 30.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 7 permise de conducere și au fost retrase 9 certificate de înmatriculare. Participanții la trafic au fost rugați să adopte un comportament preventiv în deplasări, mai ales în trafic aglomerat și în condiții meteo ce limitează vizibilitatea sau aderența la carosabil.

 

Pin It