Îndemn la rugăciune pentru cadrele medicale din România

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului a sfătuit credincioșii ca, în rugăciunea lor, să mulțumească și medicilor pentru sacrificiul și munca acestora în salvarea bolnavilor de Covid-19 și nu numai. „Ne ajută Dumnezeu să fim solidari în a ne sprijini, a ne ocroti și pe noi și pe cei din jurul nostru”, a spus Înaltpreasfinția Sa. „Am avut deosebita plăcere a unei întâlniri cu Înaltpreasfințitul Calinic Argeșeanul, în calitatea mea de prefect al județului nostru. Am primit sfaturi înțelepte și o binecuvântare de mare însemnătate sufletească.
În această perioadă de criză consider că este nevoie să fim uniți și să ne protejăm unii pe alții. Cred cu tărie în medici, așadar în știință, dar și în Dumnezeu. Avem nevoie de spitale, de personal medical în care oamenii să-și pună încrederea și ale căror îndemnuri să le asculte, așa cum avem nevoie și de rugăciune. Să ne rugăm împreună pentru toți cei care lucrează în spitalele din acest județ, așa cum ne îndeamnă Înaltpreasfinția Sa”, a transmis Radu Perianu, prefectul județului Argeș.
