Acțiuni zilnice pentru prevenirea răspândirii și limitarea infectării cu virusul ucigaș

Peste 300 de polițiști, împreună cu jandarmi, polițiști locali și pompieri, au acţionat în ultimele 24 de ore pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19, în zone aglomerate, la agenții economici, dar şi în mijloacele de transport în comun.
În intervalul de referință, polițiștii argeșeni au desfășurat 31 de acţiuni punctuale, dintre care 27 au fost organizate independent, trei împreună cu I.J.J. Argeş şi una cu alte structuri. În cadrul acțiunilor au fost verificate 3.149 de persoane, precum și 138 de mijloace de transport.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost verificate 170 de societăți comerciale, unde poliţiştii, alături de celelalte structuri cu care acționează în sistem integrat, au instruit reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate cu privire la măsurile dispuse pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului.
Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat, conform Legii 55/2020, un număr de 124 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 9.000 de lei, după cum urmează: 115 sancțiuni, în valoare de 8.000 de lei pentru nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare a măștii; 9 sancțiuni, în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor de deplasare.
