Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 1 octombrie 2026 13:33

UE va dispune de vaccinuri anti-Covid adaptate pentru copii

Produse de Pfizer - BioNTech, acestea vor fi disponibile din 13 decembrie. Serurile au fost deja aprobate de Agenţia Europeană a Medicamentului. „Am vorbit cu compania BionTech-Pfizer şi veştile sunt bune. Pot accelera producţia, iar vaccinurile pentru copii vor fi disponibile din data de 13 decembrie”, a anunţat Von der Leyen la o conferinţă de presă. EMA a sprijinit săptămâna trecută extinderea actualei licenţe europene a companiilor farmaceutice Pfizer şi BioNTech pentru utilizarea serului lor împotriva Sars-CoV-2 la copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani, deşi într-o doză mai mică decât cea administrată copiilor de peste 12 ani.
Vaccinul va fi administrat în două doze, la interval de trei săptămâni între prima şi a doua doză, a notat agenţia într-un comunicat, în care evidenţia avantajele imunizării cu Pfizer a copiilor din această categorie de vârstă. Ursula von der Leyen a mai precizat că în cadrul UE trebuie să aibă loc o discuţie privind vaccinarea obligatorie, ca răspuns la o întrebare cu privire la evoluţia pandemiei şi apariţiei noii variantei Omicron. Potrivit preşedintei CE, „comunitatea ştiinţifică va avea nevoie de aproximativ 100 de zile pentru a adapta răspunsul vaccinurilor la noua variantă, a coronavirusului”.

Pin It