România nu o să scape de valul 5 al pandemiei de Covid-19

Medicul infecționist Adrian Marinescu, director medical al Institutul „Matei Balș” din București, a anunțat recent că valul cinci al pandemiei este tot mai aproape de România, iar după sărbătorile de iarnă cu siguranță vom observa o creștere alarmantă a numărului de cazuri. „Ceea ce vedem acum este încheierea valului patru. Sigur că după o perioadă liniștită de sărbători va fi și o creștere, în a doua parte a lunii ianuarie. Nu înseamnă că vor fi cazuri severe, dar trebuie să fim pregătiți. Așteptăm o situație mai bună. Este evident că vor fi probleme în spitale, că vor ajunge pacienți la Terapie Intensivă. Rămân aceleași probleme in ATI. Sperăm ca valul 5 să fie o îmbunătățire și să nu avem un număr uriaș de pacienți. Când numarul e foarte mare, e greu să rezolvi o situatie și de aceea e bine, preventiv, să nu se ajungă la acest număr. Cel mai probabil că vor fi multe cazuri. Dar trecerea prin boală și vaccinarea vor face diferența. Vorbim despre o tulpină mai puțin agresivă”, a declarat medicul infecționist Adrian Marinescu.
