Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 1 octombrie 2026 11:42

Care sunt simptomele frecvente ale variantei Omicron?

Noua tulpină de coronavirus, Omicron, a pus pe jar autoritățile din toată lumea, iar în cele mai multe dintre situații, s-a discutat despre înăsprirea restricțiilor. În România au fost deja confirmate cazuri, iar recent, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că există mii de suspiciuni. Totuși, vești bune vin pe măsură ce sunt efectuate tot mai multe studii care dovedesc faptul că noua tulpină este mult mai contagioasă, dar cu simptome mult mai ușoare. Sunt semne încurajatoare, iar vaccinurile sunt eficiente pentru a evita formele grave ale Covid-19.
Concluziile le aparțin specialiștilor din Africa de Sud care au studiat cazurile înregistrate în a doua jumătate a lunii noiembrie, când infectările au explodat în regiunea capitalei administrative Pretoria. Vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, Emilian Popovici, a comentat aceste date preliminare. Specialiștii au anunțat că majoritatea pacienților afectați de infecțiile cu varianta Omicron nu au necesitat ventilatoare sau oxigen pentru a respira în timpul tratamentului. Majoritatea sunt doar cu simptome de oboseală și dureri corporale.
În principal avem senzația de oboseală sau epuizare și dureri resimțite în mai multe grupuri musculare ale corpului. Acestea sunt mult mai frecvente faţă de dispneea sau pierderea gustului și mirosul asociat cu tulpinile anterioare ale coronavirusului. Cercetătorii au stabilit totuși că simptomele pentru persoanele nevaccinate pot fi mai severe, dar nu grave în comparație cu cineva care a fost complet imunizat la începutul acestui an sau cu cei care au primit recent un rapel.
Oboseala poate fi asociată mai strâns cu infecțiile cu Omicron în prezent, dar este încă un indiciu distinctiv pentru orice infecție cu coronavirus. Cele mai recente simptome sunt: Febră sau frisoane corporale; Tuse; Durere de gât; Dificultăți de respirație; Oboseală sau dureri musculare sau corporale; Durere de cap; Congestia sau curgerea nasului; Greață sau vărsături; Diaree.

Pin It