Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 1 octombrie 2026 11:43

Operatorii economici care nu respectă măsurile anti Covid-19 riscă să fie închiși

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede aplicarea sancţiunii complementare de închidere temporară a sediului principal al operatorilor economici care, în mod repetat, nu respectă măsurile anti Sars-CoV-2. Actul normativ, iniţiat de Guvern, modifică şi completează Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei. „În cazul repetării la acelaşi sediu principal sau secundar, într-un interval de 15 zile de la constatarea precedentă a contravenţiei de către conducătorul unui operator economic, pe lângă sancţiunea principală, agentul constatator dispune şi sancţiunea complementară a închiderii temporare, pe o durată de 15 zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfăşoară activitatea fără respectarea condiţiilor stabilite”, conform legii.
Aplicarea amenzii complementare se materializează prin afişarea de către agentul constatator, în locuri vizibile din interiorul sediului închis temporar, a următorului mesaj: „Acest spaţiu este închis temporar, până la data … inclusiv, din cauza nerespectării măsurilor dispuse pentru diminuarea efectelor pandemiei de coronavirus”. În cazul în care operatorul economic nu respectă nici sancţiunea complementară, orice persoană care are calitatea de agent constatator al contravenţiei aplică, pentru durata rămasă, sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu.
În cazul în care constată săvârşirea contravenţiei de nerespectare a sancţiunii de suspendare temporară a activităţii acestor instituţii sau operatori economici, pe lângă amenda principală, agentul dispune şi sancţiunea complementară a închiderii, pe o durată de 30 de zile, a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfăşoară activitatea suspendată. Sancţiunea se materializează prin aplicarea de sigilii sau alte semne distinctive cu valoare de sigiliu.
Amenzile sunt aplicate de către agenţii şi ofiţerii de poliţie, subofiţerii şi ofiţerii de jandarmi sau poliţiştii locali. Prin derogare de la dispoziţiile art. 32 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată prin Legea 180/2002, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a amenzii nu suspendă executarea sancţiunilor contravenţionale complementare aplicate. Legea intră în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Pin It