Paxlovid, pastila anti Covid de la Pfizer, are o eficiență de 90%

Produsul experimental combină un nou medicament antiviral, Nirmatrelvir, cu unul mai vechi, Ritonavir. Condiția este ca tratamentul să fie administrat adulților în situație de risc ridicat în decurs de câteva zile de la primele simptome. Într-un astfel de scenariu, riscul de internare sau moarte scade cu 89%. Pfizer speră că tratamentul va putea fi urmat la domiciliu de pacienți, înainte ca aceștia să necesite spitalizare. După o lună de monitorizare, studiul a stabilit că în rândurile celor 697 de persoane care au primit tratamentul Paxlovid s-au înregistrat 5 spitalizări și zero decese.
Între cei 682 de oameni care au primit substanța placebo, 44 au necesitat spitalizare, iar dintre aceștia din urmă, 9 au murit. Toți adulții participanți la studiu erau nevaccinați. Administrat în primele 5 zile de manifestare a simptomelor Covid, Paxlovid își menține eficacitatea protecției la 88%. Încărcătura virală în cea de-a cincea zi a scăzut de aproximativ 10 ori la cei care au primit combinația de antivirale, comparativ cu cei din grupul placebo. Rezultatele anunțate sunt concordante cu cele dintr-un anunț făcut de Pfizer luna trecută, când încă nu veniseră toate datele. „Acestea subliniază potențialul tratamentului de a salva viețile pacienților în toată lumea, indiferent dacă sunt sau nu imunizați”, a declarat Albert Bourla, șeful Pfizer. „Variantele care provoacă îngrijorare, precum Omicron, au accentuat nevoia de opțiuni accesibile de tratament pentru cei care contractează virusul. Suntem încrezători că dacă tratamentul va fi autorizat, va putea juca rolul unui instrument esențial în combaterea pandemiei”, a continuat el.
Pfizer se așteaptă ca medicamentul să poată fi folosit împotriva Omicron, datele de laborator sugerând că are o astfel de eficacitate. Paxlovid blochează o enzimă implicată în replicarea virusului, acționând diferit de vaccinul care vizează proteina spike, proteină despre care cercetătorii spun că a suferit numeroase mutații în cazul variantei Omicron. În al doilea studiu, au fost examinați adulți nevaccinați și persoane imunizate care prezentau cel puțin un factor de risc pentru forma severă a bolii. În cele două grupuri de câte 430 de persoane situația a arătat astfel: cei care au primit pilula cu substanța activă au înregistrat trei spitalizări, iar cei care au primit substanța placebo au avut zece spitalizări. În acest studiu nu au fost consemnate decese.
