Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 23 ianuarie 2022 01:54

Beat la volan, un bărbat din Corbeni a fost sancționat de polițiști

În ultimele zile, oamenii legii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei de la structurile rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către șoferi a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate la regimul circulației pe drumurile publice, au fost aplicate peste 120 de amenzi, în valoare totală de aproximativ 30.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 7 permise de conducere și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.

În ziua de 11 ianuarie, oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au depistat un bărbat în vârstă de 29 de ani, din comuna Corbeni, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, deși se afla sub influența alcoolului. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar conform art. 336 din Codul Penal.

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.