Proiect ANP: „Cumpărături online pentru deținuți”

Administraţia Naţională a Penitenciarelor a demarat un proiect pilot care vizează realizarea de cumpărături online pentru deţinuţi. „ANP are în pilotare activitatea <<cumpărături online pentru deţinuţi>>. După pilotare, sindicatele vor solicita ANP să facă o analiză comparativă şi să decidă care metodă este mai eficientă şi mai puţin solicitantă pentru poliţiştii de penitenciare”, au transmis sindicaliştii.
Potrivit acestora, unul dintre avantajele acestei iniţiative este acela că „se diminuează foarte mult problema preţurilor exagerate practicate de punctele comerciale, ca urmare a competiţiei care s-a creat între agenţii economici. De asemenea, în cazul penitenciarelor cu uşile închise, prin activitatea de cumpărături online se câştigă foarte mult timp”, au adăugat sindicaliștii.
