Amendat în Curtea de Argeș de „Ziua Îndrăgostiților”

În ultimele zile, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei de la structurile rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către șoferi a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate aproape 150 de amenzi, în valoare totală de aproximativ 35.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 8 permise de conducere și au fost retrase 11 certificate de înmatriculare.
De asemenea, pe 14 februaruie, oamenii legii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au efectuat un semnal regulamentar pentru oprirea unui șofer, pe strada Lascăr Catargiu, din municipiul nostru, care, după ce a staționat, a părăsit autoturismul, fiind depistat, ulterior, pe strada 1 Decembrie 1918. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că persoana, un tânăr în vârstă de 19 ani, din Bascov, figura cu permisul de conducere suspendat. Astfel, s-a constatat faptul că, autoturismul în cauză nu deținea asigurare de răspundere civilă obligatorie și nici inspecția tehnică periodică în termen. În cauză, a fost întocmit dosar conform art. 335 din Codul Penal, fiind luată măsura complementară a reținerii certificatului și a plăcuțelor cu numerele de înmatriculare.
