Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 30 septembrie 2026 03:07

Primăvara se amână în România

Furtunile din Europa vor aduce în țara noastră ploi abundente și ninsori. Două furtuni puternice lovesc vestul, centrul şi nordul continentului, iar de astăzi, în România, vântul va sufla cu putere, vor fi precipitaţii abundente, iar la munte vor fi chiar şi ninsori.


Meteorologii din Marea Britanie, Olanda, dar şi din Franţa, Germania şi Polonia au emis deja mai multe alerte de vreme severă imediată. În zonele respective, viteza vântului va fi una destul de mare. Efectele celor două furtuni se vor resimţi şi în zona de sud-est a Europei, implicit şi în România. De mâine, meteorologii ANM au anunţat astfel de fenomene. Intensificări de vânt în zona montană înaltă, acolo unde vor fi şi ninsori, iar la rafală vântul poate trece de 110-120 de km/h. Vor fi intensificări de vânt şi în zonele mai joase din ţara noastră, tot începând de mâine, vitezele putând trece de 50-55 de km/h la rafală.


Mai mult decât atât, în regiunile intracarpatice va pătrunde şi o masă de aer rece vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, dar şi de lapoviţă şi ninsoare, iar vremea se va răci. În sud şi sud-est, meteorologii au anunțat că temperaturile vor rămâne, în continuare, ridicate pentru perioada în care ne aflăm.

Pin It