Paște cu bătaie între neamuri, la Pietroșani!

Agenţii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați în ziua de Paşte, prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că pe raza localității Pietroșani a avut loc o stare conflictuală între mai multe persoane.
La fața locului au intervenit în scurt timp polițiști din mai multe structuri (respectiv din partea Secției de Poliție Rurală Domnești, din structurile rutieră și ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale Argeș), care au aplanat starea conflictuală și au identificat persoanele care au luat parte la incident.
Din verificările efectuate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, s-a stabilit că la conflict ar fi luat parte 15 bărbați, aflaţi în relații de rudenie (dintre care 12 cu vârste între 19 și 57 de ani, respectiv trei minori de 15 și 16 ani), iar șapte dintre aceștia ar fi suferit leziuni.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare, conform art. 371 și 198 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.
În situația infracțiunii de loviri sau alte violențe, ăsta la art. 193 din Codul Penal, conform alin. 3 de la articolul sus-amintit, punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Conform art. 296 din Codul de Procedură Penală, termenul de introducere a plângerii prealabile este de 3 luni.
În urma administrării probatoriului, în cursul nopții de 24 spre 25 aprilie a.c., agenţii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă
Judecătoria Curtea de Argeș, au reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 35 și 50 de ani, toți din Pietroșani.
„Urmează ca cei în cauză să fie prezentați în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unor măsuri preventive”, a transmis IPJ Argeș.
