Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 28 septembrie 2026 04:33

Numărul cazurilor de coronavirus va continua să crească

Rata infectărilor cu virusul Sars-CoV-2 va creşte până la mijlocul lunii august, potrivit estimărilor făcute de Ministerul Sănătăţii. Alexandru Rafila a spus că în această perioadă, sistemul sanitar trebuie să fie pregătit, mai ales în zona de ambulatoriu, până la toamnă, pentru un val şase al pandemiei. „Putem vorbi despre valul şase, dar, deocamdată, suntem în cursul verii, până la toamnă mai avem vreo două luni. E clar că în această perioadă trebuie să fim pregătiţi să putem răspunde provocărilor acestui val, generat de tulpini mai transmisibile. Din fericire, nu sunt mai patogene, în sensul că formele de boală pe care le produc sunt, în general, uşoare.


Am ajuns, deja, în România, la 25.000 de cazuri pe săptămână, estimăm că va exista în continuare o creştere, probabil, spre jumătatea lunii august, iar acest lucru trebuie să meargă în paralel cu un sistem de sănătate pregătit, mai ales în zona sa ambulatorie, să preia pacienţii cu forme uşoare sau medii care au nevoie de evaluare şi de tratament”, a afirmat Rafila.


Ministrul a adăugat că va fi aplicat scenariul din valul anterior. „Aplicăm scenariul care a permis menţinerea spitalelor funcţionale, nu le-a supraaglomerat nici din punctul de vedere al pacienţilor Covid şi, pe de altă parte, a permis accesul pacienţilor cu alte patologii la asistenţă medicală. Cam asta ar trebui să fie filozofia”, a explicat ministrul.
El a făcut apel la persoanele care prezintă simptome să-şi efectueze un test privind infecţia. „Am redeschis centrele de evaluare şi de tratament, centrele ambulatorii, mărim capacitatea de testare. Şi, fac un apel la toate persoanele care au simptome să se testeze, fie la medicul de familie, fie într-o farmacie din program, fie la un centru”, a transmis Alexandru Rafila.


Întrebat dacă sunt luate în calcul intervenţii specifice pentru grupurile la risc, el a spus că este nevoie de un efort comun atât al ministerului şi CNAS, cât şi al medicilor de familie, în special. „Sigur, aici e nevoie de un efort comun, nu doar cei care administrează, în general, sistemul de sănătate, mă refer la Ministerul Sănătăţii sau la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Trebuie să lucreze în parteneriat cu profesioniştii, mai ales cu medicii de familie, aş spune, care ar putea să ajute foarte mult la controlul acestei pandemii prin extinderea programului de vaccinare, dacă ne referim la persoanele vulnerabile înscrise pe propriile liste. La testare, dacă discutăm despre simptomatici, îndrumarea lor, dacă este cazul, se va face către centrele ambulatorii de specialitate”, a indicat Rafila.


Potrivit acestuia, Ministerul Sănătăţii încearcă găsirea de soluţii pentru a rezolva problema legată de pierderile potenţiale de ser anti Covid care generează reţineri din partea medicilor de familie de a se implica în gestionarea pandemiei. În opinia ministrului, aplicarea pentru pacienţii cu boli cronice a unui tratament profilactic cu anticorpi monoclonali ar putea fi o soluţie care să fie aplicată pe scară mai largă, dar în urma unei analize temeinice.


Referitor la introducerea obligativităţii purtării măştii de protecţie sanitară, ministrul a precizat că, în prezent, în unităţile sanitare şi în cabinetele medicilor de familie există, potrivit reglementărilor în vigoare, această regulă pentru a preveni infecţiile nosocomiale, inclusiv infecţia cu noul coronavirus.


„Dacă discutăm despre mască, în general, însă, în spaţiile închise, aglomerate şi în mijloacele de transport în comun, noi nu putem face decât o recomandare în momentul de faţă, dar, în mod evident, dacă va exista o situaţie care să pună în pericol sistemul de sănătate, sigur că noi vom prezenta această situaţie, iar Guvernul României este obligat să ia măsurile pe care le consideră necesare într-un astfel de context”, a conchis Alexandru Rafila.

Pin It