Doi bărbați au fost prinși conducând beți prin Băiculești și Ciofrângeni

În ziua de 24 iulie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat un bărbat în vârstă de 53 de ani, din comuna Băiculești, care conducea o mașină pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului. Totodată, din verificări s-a stabilit și că acesta avea dreptul de a conduce suspendat. De asemenea, tot pe 24 iulie, oamenii legii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Tigveni au depistat un bărbat în vârstă de 51 de ani, din orașul Pucioasa, județul Dâmbovița, care conducea pe DJ 678A, pe raza localității Ciofrângeni, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
În ambele cazuri, în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbații fiind transportați la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză au fost întocmite dosare conform art. 336 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite.
