Facturile la energie vor veni cu întârziere

Din cauza modificărilor succesive la ordonanţa privind plafonarea facturilor la energie, notificările pentru lunile septembrie şi octombrie vor veni cu întârziere, au spus responsabilii din domeniu. Motivul este că furnizorii nu au avut timp să modifice softurile pentru încadrarea consumatorilor în categoriile respective. Efectul va fi legat de facturi mari la sfârşit de an care ar putea fi evitate, totuşi, dacă furnizorii vor opta să factureze pe baza estimărilor. Ordonanța 119 a fost adoptată pe 1 septembrie cu aplicabilitate din aceeași zi, ceea ce înseamnă că furnizorii au fost nevoiți să modifice ulterior softurile de calculare a consumului, iar acest lucru necesită mai mult timp.
Însă, ordonanța este încă în dezbaterea parlamentului și au fost operate deja alte modificări în Senat, însă este de așteptat ca și în Camera Deputaților să se producă alte schimbări. Ceea ce înseamnă, din nou, modificări ale softurilor, deci alte întârzieri! Pentru acest motiv, spun unii furnizori, consumul pentru septembrie și poate și cel pentru octombrie nu poate fi facturat corect, ceea ce înseamnă că vor exista recalculări sau facturi întârziate cu valoare mare spre sfârșitul anului.
