Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
luni 28 septembrie 2026 06:28

Mihai Eminescu - Sfântul preacurat al ghiersului românesc, sărbătorit la Seminarul Teologic „Neagoe Vodă Basarab” din Curtea de Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – Biroul de Cateheză a participat la Concursul „Mihai Eminescu – sfântul preacurat al ghiersului românesc” la Seminarul Teologic „Neagoe Vodă Basarab” din municipiul nostru. Mihaela Filipoiu, profesor de limba și literatura română, coordonatoarea proiectului, a explicat elevilor cât de important este să ne cunoaștem trecutul, să ne respectăm strămoșii prin literatură și artă. Eminescu este o legătură vie între trecut, prezent și viitor, astfel prin cele două secțiuni ale concursului s-a reliefat viața și activitatea celui mai mare poet prin lucrările elevilor prezenți la concurs prin cele două secțiuni.


Secțiunea literară a cuprins creații în proză, poezie, eseu cu teme alese să reflecte viața și activitatea literară a poetului. Secțiunea de Creație plastică a cuprins lucrări executate în diverse tehnici: acuarelă, tempera, cărbune, creion cu tema eminesciană. Aceste lucrări vor fi expuse la CCD Pitești, iar numele elevilor premiați vor apărea în revista Catedra a CCD Argeș.


Proiectul are ca parteneri: CCD Argeș, Colegiul Național „Vlaicu Vodă”, Liceul Tehnologic Auto, Liceul Tehnologic „Regele Mihai I”, Liceul Tehnologic „Ferdinand I”, Școala Gimnazială „Armand Călinescu”, Școala Gimnazială „Basarab I”, Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân”, Școala Gimnazială Băiculești.
La această activitate au participat: prof. Valentin-Gheorghe Retevoi - directorul Seminarului Teologic „Neagoe Vodă Basarab” din Curtea de Argeș, alături de Părintele Dan-Florin Obrocea, Consilier al Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul care a adus binecuvântarea Înalpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, felicitând elevii și profesorii coordonatori, dar și Părintele Vasile-Cornel Ilina, Coordonatorul Biroului de Cateheză și Activități cu Tineretul din cadrul Protoieriei Curtea de Argeș. Poezia lui Eminescu este altar de rugăciune.

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

Pin It