Un nou virus circulă printre copiii de grădiniță

Concret, este vorba despre adenovirus, iar simptomele sunt specifice infecției respiratorii. Copiii se confruntă cu febră, vărsături, tuse sau ochi roșii. În cazul în care febra, diareea sau vărsăturile nu încetează la tratament simptomatic după câteva zile, este important ca părintele să meargă la spital cu cel mic. Asta, bineînţeles, după ce a văzut un medic pediatru sau un medic de familie. Există şi situaţii în care cei mici necesită internare, în cazul în care adenovirusul dă complicaţii precum bronşiolita, pneumonia sau chiar conjunctivită, la care pot ajunge cei mici, mai ales dacă vorbim despre sugari. Acest virus se transmite foarte uşor în comunităţi, acolo unde cei mici împart lucruri personale – grădiniţă, şcoală sau chiar creşă. Este foarte important ca părinţii să fie atenţi la igiena celor mici şi să se asigure că se spală foarte bine cu apă şi săpun.
