Șoferii trebuie să folosească luminile de întâlnire pe toate drumurile publice

Legea a fost promulgată. Potrivit prevederilor unui proiect legislativ adoptat de Parlament, prin votul final în Camera Deputaților, șoferii vor avea obligația de a folosi în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă pe toate categoriile de drumuri publice, nu doar pe autostrăzi sau drumuri naționale europene, așa cum prevedea legea până în prezent. Proiectul a fost respins de senatori în 2020, dar după ce Guvernul a transmis aleșilor că susține inițiativa, a fost avizat anul trecut, în luna octombrie, în comisia pentru transporturi, cu propunerea de a fi adoptat, potrivit Profit.ro.
