Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 24 septembrie 2026 12:18

Au fost votate modificări la programele de creditare Family Start și Student Invest

În câteva săptămâni, băncile vor acorda, din nou, credite avantajoase.


„În programul Student Invest am făcut următoarele modificări: Creștem suma maximă care poate fi împrumutată până la 75.000 de lei; Creștem vârsta solicitanților, care poate fi acum până la 40 de ani, nu doar 31 de ani . Extindem categoriile persoanelor eligibile: studenții, masteranzii și doctoranzii pot folosi banii pentru achitarea unor tratamente medicale, iar cei care sunt părinți pot plăti pentru educația sau activitățile copiilor (aparatură și instrumente pentru a-și urma abilitățile vocaționale). Dobânda în acest program rămâne subvenționată 100% de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse.


Pentru programul Family Start: Familiile la început de drum sau părintele care-și crește singur copilul, până în 45 de ani, vor putea împrumuta în programul Family Start până la 150.000 de lei, dublu față de anul trecut. Am ajustat și pragul de venituri pentru familii, până la maximum 6.000 de lei net pentru fiecare membru, respectiv 7.500 de lei net pentru familiile monoparentale.


În cazul Family Start, banii împrumutați cu dobândă plătită 75% de Ministerul Familiei vor putea fi folosiți, printre altele, pentru: educația și activitățile extrașcolare ale copiilor, achiziția unor mașini second-hand de maximum 5 ani vechime sau autoturisme speciale pentru persoanele cu dizabilități, achiziția, construcția sau renovarea unei locuințe, dotarea cu panouri fotovoltaice a unei case, electrocasnice noi etc.


Imediat după promulgarea legii, vom publica noile norme de aplicare și vom semna noi parteneriate cu băncile interesate. Fac pe această cale și un apel către instituțiile bancare să intre în contact cu partenerii noștri de la Fondul Român de Contragarantare”, a anunțat Gabriela Firea.

 

 

Pin It