Salvatorii români din Franța s-au întors acasă

Misiunea pompierilor români în Franța s-a încheiat la finalul săptămânii trecute, iar cei 60 de salvatori, care în cea de-a doua jumătate a lunii august i-au sprijinit pe omologii francezi, au ajuns înapoi acasă.
Printre aceștia a fost și căpitanul Valentin Chircu, din cadrul ISU Argeș, care în data de 13 august a pornit spre Franța, pentru a înlocui alt coleg, locotenent colonel Daniel Constantin, ce a fost în misiunea de pre-poziționare, începând cu data de 30 iulie.
