Vaccinul antigripal se va elibera la farmacie pe bază de rețetă electronică

Modul de administrare a vaccinului gripal către pacienți se va schimba anul acesta, a explicat coordonatorul Grupului de Vaccinologie al Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei, dr. Gindrovel Dumitra. Vaccinul va putea fi procurat de la farmacie, pe baza unei prescripţii electronice, prescripţie de care vor beneficia numai pacienţii asiguraţi.
„În primul rând, vaccinul gripal va putea fi procurat de către fiecare pacient în parte de la farmacie, pe baza unei prescripţii emise de către medicul de familie. Şi, un element foarte important, această prescripţie este una electronică, lucru care atrage faptul că doar pacienţii asiguraţi vor beneficia de prescripţie. Practic, orice pacient care are o boală cronică sau se încadrează în grupele la risc definite de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi de către Ministerul Sănătăţii poate beneficia începând cu luna septembrie, octombrie – depinde când va intra în vigoare această Hotărâre de Guvern – de o prescripţie electronică, merge la farmacie, îşi ridică vaccinul. Un aspect foarte important este că acesta se va întoarce cât se poate de repede în cabinetul medicului de familie sau în cabinetul unui medic vaccinator, astfel încât acesta să fie administrat pentru a respecta lanţul de frig”, a declarat Gindrovel Dumitra.
Pacientul trebuie să aibă o geantă izotermă, împreună cu o baterie îngheţată, să-l transporte, să-l ţină în frigider la o temperatură de 2-8 grade Celsius, şi după aceea să-l transporte din nou la medicul de familie în aceleaşi condiţii. Practic, pacientul este responsabilizat, în ceea ce priveşte păstrarea lanţului de frig, astfel încât să se asigure că produsul respectiv este eficace în continuare.
Vaccinurile gripale nu vor mai fi cumpărate direct de către Ministerul Sănătăţii, ci vor fi procurate printr-un alt mecanism existent şi în alte state europene, de compensare directă. Grupele la risc nu vor plăti pentru vaccin nimic, iar cei cu vârsta între 50 şi 65 de ani care nu au boli cronice vor primi o compensare de 50%.
Începând cu luna septembrie-octombrie, fiecare pacient care se prezintă pentru prescripţia lunară pentru boli cronice va putea să beneficieze şi de prescripţia electronică pentru vaccin. Cei care nu au boli cronice îşi pot face o programare în prealabil la medicul de familie special pentru prescripția electronică, începând cu luna septembrie.
Nu doar medicul de familie va fi autorizat să prescrie această reţetă, ci şi orice alt medic care are competență, spre exemplu în cazul pacienţilor cu anumite boli respiratorii cronice, boala pulmonară obstructivă cronică, astm bronşic și altele, şi medicul pneumolog va putea să prescrie reţeta pentru vaccinul gripal sau pentru cel pneumococic.
