Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 25 septembrie 2026 04:54

Părintele Arhiepiscop Calinic a sfințit o troiță pe Transfăgărășan

Considerat drept cel mai frumos drum din România, traseul Transfăgărășan poate fi o adevărată destinație de vacanță, datorită obiectivelor turistice din zonă și peisajelor cu munții Făgăraș. În ultimii 30 de ani, la îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, pe această rută tranzitată de foarte mulți turiști, au fost ridicate mai multe troițe, adevărate popasuri de odihnă pentru suflet și trup.


Urmând exemplul celor care s-au ostenit până acum la construirea acestora, Direcția Silvică Argeș a hotărât să ridice o troiță în cinstea tuturor silvicultorilor argeșeni. A fost amplasată într-un loc foarte frumos, care permite trecătorilor să se oprească atunci când se află în tranzit între Muntenia și Ardeal. Realizată din cărămidă pentru a rezista în condiții nefavorabile întâlnite de obicei la altitudini mai mari de 1.000 m, noua troiță construită pe Transfăgărășan a primit hramul închinat Sfinților Apostoli Petru și Pavel.


Astfel, în prezența reprezentanților Direcției Silvice Argeș și a Consiliului Județean, Ierarhul Argeșean a săvârșit slujba de sfințire a noii troițe. După acest moment, Chiriarhul Eparhiei a săvârșit și o slujbă de pomenire pentru toți silvicultorii argeșeni trecuți la Domnul. În cuvântul rostit cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa a apreciat buna intenție a lucrătorilor din cadrul Direcției Silvice Argeș de a construi troița, un dar închinat lui Dumnezeu pentru ajutorul pe care îl primesc permanent în toate activitățile silvice.


Celebrul traseu montan Transfăgărășan a fost inclus în ultimii ani într-un proiect al Eparhiei Argeșului și Muscelului de promovare a turismului ecumenic local. Astfel, pe lângă troițele care au fost presărate de la barajul Vidraru până la Bâlea Lac, la stăruința Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul au fost înființate mănăstirile de călugări Sf. Pantelimon și Sf. Ilie Paltinul, altare de rugăciune ridicate cu multe eforturi pentru toți credincioșii care doresc să-și găsească liniștea sufletească.


Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului
Foto: Cristian Gheorghe

 

Pin It