În clasele în care se află elevi cu cerințe speciale vor fi incluși cel mult 3 astfel de copii

Prevederea se regăsește în proiectul de metodologie privind școlarizarea în anul școlar 2024-2025. „Formațiunile de studiu care intră sub incidența prevederilor art. 23 alin. (8) și alin. (9) se constituie de regulă cu maximum 3 elevi cu cerințe educaționale speciale/clasă”, potrivit proiectului citat de edupedu.ro
Integrarea școlară individuală a copiilor/elevilor cu CES în grupe/clase din învățământul de masă se face, de regulă, la începutul anului școlar. Aceasta poate fi făcută și pe parcursul anului școlar. Trebuie să fie condiții justificate de identificare a CES pe parcursul desfășurării procesului educativ. Sunt constatate de către specialiștii abilitați în acest sens.
Grupele/clasele în care sunt înscriși preșcolari/elevi cu CES orientați pentru învățământul de masă pot funcționa și cu efective minime, sub limita prevăzută. Consiliul de administrație al unității de învățământ solicită acest lucru, cu aprobarea DJIP/DMBIP. Pentru fiecare copil/elev cu CES integrat în învățământul de masă, efectivele maxime ale grupelor/claselor se diminuează cu 3 antepreșcolari/preșcolari/elevi.
