Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 2 decembrie 2023 20:23

Tânăr de 21 de ani, reținut după ce a furat două scule electrice

Oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bascov au continuat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, și au reținut un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Bascov.


Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 16 spre 17 octombrie, cel în cauză, împreună cu un alt tânăr, ar fi sustras două scule electrice dintr-o autoutilitară parcată pe raza localității Bascov. Valoarea prejudiciului este de aproximativ 7.500 de lei.


Pentru administrarea probatoriului, la data de 15 noiembrie, oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Pitești, cu sprijinul specialiștilor criminaliști și al luptătorilor din cadrul IJJ Argeș, au efectuat 4 percheziții domiciliare, la locuințele celor doi.


În urma acestora, au fost identificate și ridicate mai multe scule electrice și obiecte cu valoare probatorie. După administrarea probatoriului, tânărul în vârstă de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.