Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 24 septembrie 2026 01:58

Participanții la proiectul interjudețean INTERREGIO MATEMATIC au vizitat Mănăstirea Argeșului

În dată de 24 noiembrie 2024, s-a desfășurat, în Pitești, proiectul interjudețean INTERREGIO MATEMATIC, o colaborare între ISJ Argeș și ISJ Ialomița, reprezentanții fiind inspectorii pentru matematică, Floarea Stancu și Viorel Cocioc, iar instituțiile implicate fiind Colegiul Național Alexandru Odobescu Pitești și Colegiul Național Grigore Moisil, din Urziceni.


Au participat elevi de la ambele colegii. Îndrumați de profesori, aceștia au susținut prezentări pe teme matematice, aplicații ale matematicii, jocuri pe teme matematice, iar prieteniile s-au finalizat în jurul unei mese. În a doua parte a proiectului, participanții au vizitat Mănăstirea Curtea de Argeș. De asemenea, activitățile Cercului Pedagogic Nr. 3 Matematică Pitești s-au desfășurat la inițiativa profesorilor organizatori de la Școala I. L. Caragiale Pitești, în municipiul Curtea de Argeș.


În preambulul activităților specifice disciplinei care s-au desfășurat în incinta Hotelului Posada sub coordonarea Danielei Dinculescu, s-a vizitat Mănăstirea Curtea de Argeș.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, oaspeții au fost însoțiți de Părintele Adrian Enache în Catedrala Mitropolitană unde au aflat fragmente din istoria sfântului lăcaș, au mers în Palatul Mitropolitan unde au intrat în tainele mitului jertfei pentru creație - unul fundamental al poporului român, iar la final, după ce au vizitat spațiul necropolă al Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale, au înălțat o rugăciune la racla cu Moaștele Sfintei Mucenițe Filoteea.


Cu toții au transmis mulțumiri și felicitări Întâistătătorului Bisericii Argeșene pentru modul cum se păstrează și astfel vor fi transmise mai departe aceste valori inestimabile și mărturii ale istoriei poporului român.

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

 

Pin It