Festivalul de colinde „Bucuria Nașterii Domnului”, ediția I, parohia Bătușari, protoieria Curtea de Argeș

Colindul de Crăciun este unul dintre obiceiurile românești, cu originea în credința străbunilor, care străjuie cea mai importantă sărbătoare de iarnă, Nașterea Domnului. Crăciunul este polul în jurul căruia gravitează o multitudine de colinde, urări şi tradiţii specifice, care trimit spre vremuri demult apuse, dar ce se regăsesc și azi, fiind datoria noastră ca aceste datini să fie transmise și pe mai departe.
Părintele Florentin Ungurenuș de la parohia Bătușari din municipiul Curtea de Argeș a organizat prima ediție a Festivalului de colinde „Bucuria Nașterii Domnului”. În cadrul evenimentului au colindat: Ansamblul „Ciobănașul” Corbii de Piatră, coordonator - Simona Anglel; Corala „Ciobănașul”, coordonator - Claudia Rotaru; Corala CNVV, coordonator - Prof. Robert Sima; Corala de copii a Parohiei Bătușari, coordonator - Pr. Florentin Ungurenuș.
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului
