Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 22 septembrie 2026 23:11

Activități preventive desfășurate în școlile din Orașul Regal

În ziua de 18 noiembrie, oamenii legii argeșeni au desfășurat activități informativ-preventive la 8 unități de învățământ, atât în mediul urban, cât și în mediul rural. Beneficiari ai activităților au fost un total de 569 de elevi, alături de care au fost și 50 de cadre didactice.


Activitățile au fost desfășurate astfel: la Școala Gimnazială „Sf. Apostol Andrei”, precum și la Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân”, ambele din municipiul Curtea de Argeș, au acționat oamenii legii de proximitate din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, beneficiari fiind 187 de elevi și 11 cadre didactice; la Școala Gimnazială „Tudor Mușatescu” din municipiul Pitești, au acționat polițiștii Biroului Siguranță Școlară Argeș, beneficiari fiind 58 de elevi și 4 cadre didactice; la Școala Gimnazială „Virgil Calotescu” din Bascov, au acționat polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității Argeș, beneficiari în cadrul a patru activități fiind 127 de elevi și 17 cadre didactice; la Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” din municipiul Pitești, au acționat polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității Argeș, beneficiari fiind 50 de elevi și 2 cadre didactice; la Liceul „Ion Cantacuzino” din municipiul Pitești, au acționat oamenii legii de proximitate din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, beneficiari fiind 22 de elevi și un cadru didactice; la sediul IPJ Argeș, polițiștii Serviciului Rutier Argeș au primit vizita copiilor din cadrul Școlii Gimnaziale „Matei Basarab” din municipiul Pitești, beneficiari fiind 50 de elevi și 3 cadre didactice; la Școala Gimnazială „Ion Minulescu” din Pitești, au acționat oamenii legii Secţiei 3 Poliție Pitești, activitatea fiind desfășurată împreună cu un medic din cadrul SJUP, beneficiari fiind 75 de elevi și 5 cadre didactice.


Majoritatea activităților au avut ca teme prevenirea violenței asociate mediului școlar, a fenomenului de bullying, fiind prezentate și aspecte privind regimul materiilor explozive prevăzute de Legea nr. 126/1995, categorii de materiale pirotehnice, condiții de manipulare a acestora și consecințele legale în cazul utilizării lor, dar și posibile urmări ale utilizării abuzive sau neglijente.


Totodată, polițiștii au transmis aspecte pentru prevenirea implicării tinerilor, ca autori sau victime în infracțiuni de criminalitate informatică, prevenirea și combaterea consumului și a traficului de substanțe stupefiante, dar și prevenirea traficului de persoane.

 

Pin It