Activitate preventivă desfășurată alături de reprezentanții celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne

În ziua de 1 noiembrie, polițiști argeșeni au desfășurat o activitate informativ-preventivă, găzduită de un centru comercial din Pitești, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne – jandarmi și pompieri, cu ocazia a două evenimente de anvergură desfășurate în aceeași locație: Maratonul Resuscitării, respectiv etapa finală a Raliului Argeșului.
La activitatea informativ-preventivă Maratonul Resuscitării, organizată de Fundația pentru SMURD, cu sprijinul reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Căpitan Puică Nicolae” Argeș și voluntari din cadrul programului Salvatori din Pasiune, polițiștii au abordat teme de discuție referitoare la efectele consumului de substanțe psihoactive, riscurile asociate consumului de alcool, precum și aplicarea pedepsei în cazul unor accidente rutiere, cu deznodământ mortal, provocate de șoferi care nu aveau dreptul de a conduce ori se aflau sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive.
În același context, personalul specializat în acordarea de măsuri de prim ajutor a demonstrat participanților modul în care se acordă suportul vital de bază, totodată fiind exemplificat cazul din seara de 19 iunie 2023, de pe raza comunei Mușătești, când un om al legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești a acordat primul ajutor, aplicând manevra specifică de salvare de la sufocare – manevra Heimlich, salvând viața unui bărbat în vârstă de 70 de ani.
În acest context, polițiștii recomandă tuturor persoanelor care doresc să ajute, să aibă întotdeauna în vedere câteva reguli privind acordarea primului ajutor:
-când observați o persoană cu stare de rău, sau căzută, la momentul în care interveniți, trebuie să observați cu atenție împrejurimile, pentru a nu vă expune unei situații de pericol (măsuri pentru siguranța salvatorului);
-luând contact cu persoana care are nevoie de ajutor, trebuie să evaluați rapid și cu calm starea acesteia (răni vizibile care ar putea fi agravate în situația în care victima este mișcată, dacă victima respiră prin forțe proprii, dacă victima poate da relații referitor la ce s-a întâmplat);
-solicitarea ajutorului, strigând pentru a atrage alte persoane, respectiv sunând la 112, pentru a transmite detalii despre locul în care vă aflați și starea victimei, alături de alte elemente utile pentru identificarea locației/clarificarea modului în care persoana poate fi ajutată (în funcție de tipul de leziuni, de eventuale afecțiuni medicale, sau chiar despre modalitatea în care au survenit leziunile - spre exemplu, electrocutare accidentală/mușcare de câine fără stăpân, etc.).
-până la sosirea unei alte persoane instruite pentru acordarea primului ajutor de bază, care să vă sprijine, sau a unui echipaj medical, ce va acorda primul ajutor medical calificat, continuați să asistați persoana.
Situații deosebite, precum aceea a victimelor unui accident de circulație, sunt unele în care nu se recomandă mutarea sau manipularea victimei, iar cu privire la modul în care ar trebui să procedeze o persoană care dorește să ajute, acesta poate primi instrucțiuni de la operatorul 112 specializat ori de la persoane calificate în acordarea măsurilor de prim ajutor.
De asemenea, polițiștii argeșeni reamintesc posesorilor de permis de conducere că repere privind măsurile de prim ajutor fac parte din aspectele de pregătire teoretică pentru dobândirea permisului.
