Prinși vânzând haine contrafăcute, la Curtea de Argeș

În ziua de 14 noiembrie, oamenii legii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au depistat, pe str. Valea Iașului din municipiul nostru, două persoane, în vârstă de 35 și de 33 de ani, din Râmnicu-Vâlcea, județul Vâlcea, care ofereau spre vânzare 39 de articole vestimentare purtând însemnele, desenele și modelele unor mărci înregistrate, susceptibile a fi contrafăcute.
Ca urmare a celor constatate, a fost întocmit dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similar, conform art. 102, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, prejudiciul cauzat urmând a fi comunicat de titularii mărcilor.
