Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 31 ianuarie 2026 06:21

Modificări la obținerea permisului auto

Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări a precizat că serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculări vehicule nu mai solicită prezentarea certificatului de cazier judiciar în momentul depunerii cererilor pentru operațiunile specifice obținerii permisului.


Potrivit reprezentanților DGPCI, pentru simplificarea procedurilor și reducerea timpului de soluționare, verificarea situației juridice a persoanei se realizează direct la ghișeu, de către SPCRPCIV, pe baza consimțământului exprimat de solicitant.


Astfel, nu mai este necesară prezentarea de către orice persoană a cazierului judiciar, indiferent dacă acesta este obținut fizic sau online.


„Măsura permite procesarea imediată a cererilor și elimină demersurile suplimentare din partea persoanei, precum solicitarea prealabilă a cazierului sau transmiterea lui prin alte canale”, se precizează într-un comunicat al instituției.


De asemenea, potrivit DGPCI, în perioada următoare vor fi implementate măsuri suplimentare de digitalizare și optimizare a fluxurilor, cu scopul de a face interacțiunea cu serviciile publice comunitare mai rapidă, mai simplă și mai accesibilă.

Pin It