Rotavirusul, confirmat şi în Curtea de Argeş!

Un copil în vârstă de 6 luni din Tigveni a ajuns la spital cu scaune diareice şi, după efectuarea primelor analize, s-a identificat rotavirusul. "Micuţul a fost internat la Secţia Pediatrie iniţial cu diagnosticul de suferinţă pulmonară şi scaune diareice", a declarat Ionela Dăneţ, managerul Spitalul Municipal Curtea de Argeş. "S-au prelevat probe din primul scaun, iar după diagnosticarea rotavirusului, s-a intervenit cu tratament corespunzător. Acum micuţul se simte bine şi nu este necesar transferul către o altă unitate medicală", a mai completat managerul Ionela Dăneţ. 

Cum stăm la nivelul judeţului 

Situaţia copiilor internaţi cu scaune diareice în spitalele din judeţul Argeş arată că un număr de 27 copii sunt internaţi, dintre care 22 copii cu vârste între 0-2 ani. Dintre aceştia, 17 (dintre care 14 copii cu vârsta între 0-2 ani) sunt la Spitalul de Pediatrie Piteşti, 4 copii (cu vârsta între 0-2 ani) la Spitalul Municipal Câmpulung - Secţia Pediatrie, copilul din Tigveni, de la Spitalul Municipal Curtea de Argeş şi ceilalţi 5 (dintre care 3 cu vârsta între 0-2 ani) la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti - Secţia Boli Infecţioase.

Rotavirusul - cauza a mii de decese ale micuţilor

Infecţia cu rotavirus este cea mai frecventă cauză de diaree severă la sugari şi copii mici. Majoritatea cazurilor de diaree datorată rotavirusului se vindecă de la sine, însă există şi forme severe ale bolii, când copilul are febră ridicată, se deshidratează rapid, iar viaţa sa este pusă în pericol. În cazurile grave, este absolut necesară spitalizarea. Infecţiile cu rotavirus determină sute de mii de decese în întreaga lume, fiind cauza a două treimi din spitalizările datorate gastroenteritelor. 

 

Pin It