Guvernul urmează să emită o ordonanţă de urgenţă de modificare a Legii sănătăţii în acest sens, a anunţat vineri ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. Răniţii din Colectiv beneficiază, în acest
Legea nr. 164/2019, document care prevede schimbarea unor aspecte ce ţin de situaţiile de criză, a fost publicată luni în Monitorul Oficial, măsurile conţinute de aceasta urmând să se aplice
Ministerul Sănătăţii a anunţat că a achiziţionat 1,5 milioane de doze de vaccin împotriva gripei, cu 200.000 mai multe faţă de anul trecut, campania de vaccinare antigripală fiind în plină
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, luni, 30 septembrie, că prevenţia are un rol primordial în conceptul de sănătate publică, iar atunci când sunt în dezbatere teme precum vaccinarea
Comisia Europeană a aprobat înscrierea produsului românesc "Cârnaţi de Pleşcoi" în registrul produselor care beneficiază de Indicaţie Geografică Protejată (IGP), informează un comunicat de presă al
Ţara noastră a ales calea de mijloc în ceea ce priveşte adoptarea monedei unice, considerând un nivel de convergenţă reală de 70-75% ca fiind critic înainte de adoptare, în condiţiile în care acum
Veniturile totale medii lunare au reprezentat, în trimestrul al doilea din 2019, 4.764 lei pe gospodărie şi 1.838 lei pe persoană. Cheltuielile au fost pe de altă parte, în medie, de 4.049 lei
Începând de joia trecută, apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114 se sancţionează cu amendă de la 500 lei
Incidenţa cancerului mamar este în creştere în judeţul nostru. Direcţia de Sănătate Publică Argeş a informat că, anul trecut, au fost înregistrate 200 de cazuri noi şi 90 de decese. Comparativ, în
Poliţiştii români au intervenit, în cursul zilei de ieri, la peste 2.400 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. De asemenea, au aplicat peste 7.800 de sancţiuni contravenţionale şi