Casa Județeană de Pensii Argeș a anunțat că pentru seria 17 din acest an, cu date de plecare în perioada 1 – 5 noiembrie, au fost repartizate 186 bilete de tratament balnear în stațiunile Buziaș
În ziua de 15 octombrie, oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis în aceeași zi de Curtea de
Plenul Senatului a adoptat un proiect iniţiat de parlamentari PNL, susţinut de PSD, UDMR, minorităţi şi parlamentari neafiliaţi, ce are ca obiect stabilirea unor măsuri pentru promovarea
Orice carte de identitate emisă după data de 2 august 2021 va expira pe 3 august 2031, când România va trece la un nou format de acte de identitate. Uniunea Europeană vrea să facă pasul la un tip
Cel ce are bogăţia lumii şi-l vede pe fratele său în lipsuri şi inima şi-o închide faţă de el, cum rămâne intru el iubirea lui Dumnezeu? Copilaşii mei, să nu iubim cu vorba, nici cu vorbirea, ci în
În ziua de 13 octombrie, oamenii legii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tigveni, care acționau în cadrul unei activități pe raza de competență, au depistat doi șoferi care efectuau transport de
În cursul serii de 13 octombrie, oamenii legii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați despre un eveniment rutier, în urma căruia un bărbat a fost acroșat și accidentat de o mașină
În noaptea de 11 spre 12 octombrie, în jurul orei 02:00, doi oameni ai legii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, care desfășurau activități în filtru rutier, pe b-dul I.C. Brătianu din municipiul
În seara zilei de 12 octombrie, oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, împreună cu polițiști Serviciului de Investigarea Criminalității Economice Argeș, au efectuat