Cu ocazia Zilei Universale a Copilului, sărbătorită pe 20 noiembrie, Eurostat a publicat mai multe infografice referitoare la copiii din Uniunea Europeană: procent din populaţie, grad de sărăcie
În urma intervenţiei drumarilor de la C.N.A.I.R., la această oră nu sunt drumuri naţionale închise sau cu restricţii de tonaj din cauza condiţiilor meteorologice din ultima perioadă. Astfel, aceştia
Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică un proiect de ordin privind înfiinţarea unei comisii de analiză a solicitărilor de transfer în străinătate în vederea efectuării tratamentului pentru
În cursul zilei de marţi, la nivel naţional, poliţiştii au intervenit la aproape 2.000 de evenimente sesizate prin serviciul 112. Au constatat 661 de infracţiuni şi au aplicat peste 5.600 de
S.C. Niconex Service 2000 şi Primăria Curtea de Argeş desfăşoară o nouă campanie de colectare a DEEE-urilor din faţa blocului sau a casei. Astfel, dacă aveţi obiecte nefolositoare/nefuncţionale, care
Un tânăr din Merişani a fost reţinut pentru 24 ore de poliţişti, acesta fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi tentativă de tâlhărie. Veniamin C., în vârstă de 22 ani, ar fi
În data de 14 noiembrie, Ion Zăvoianu, în vârstă de 55 ani, a plecat voluntar de la domiciliul său din comuna Coşeşti, judeţul Argeş, fără a mai reveni. Semnalmente: înălţime - circa 1,70 m
Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Argeş, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti, au efectuat ieri dimineaţă
Persoanele fizice care au depus Declaraţia Unică până la 31 iulie 2018 şi îşi achită integral obligaţiile fiscale estimate pentru anul 2018 până la 15 decembrie, inclusiv, vor primi o bonificaţie de
În urma căderilor de zăpadă din ultimele zile, în zona de creastă a Masivului Făgăraş s-a depus un strat de aproximativ 15 cm. În foarte multe zone, din cauza viscolului, s-au format troiene de 60-80